Se facea ca un suflet mic statea ghemuit intr-un colt de tramvai, un tramvai mic, poate il stiti: il cheama 47, are un singur vagon si urca ca un turbat dealul Filaretului. Sufletul fusese gonit acolo de o vijelie groaznica de-afara, in plus, o pisica ii hartanise poalele cu ghearele, si pe acolo intra vajul de numa’.
Sufletul mic fu descoperit, asa ghemuit cum statea, de o cunostinta, si trebui sa gaseasca repede raspuns la intrebarea “un’ te duci?’ Se prinse mai tarziu, mult mai tarziu cat timp poti castiga daca intrebi “da’ tu?” Pe oameni ii faci sa vorbeasca mai repede decat pe suflete. Pe moment, micul suflet nu-si amintea in zona decat o autogara, inchisa duminica, si un bordel non-stop. Pentru ca era duminica seara, n-avu incotro si recunoscu ca se duce la bordel, dar numai fiindca planuieste sa infiinteze in locatie un adapost pentru mamele si copii abuzati, si e in discutii cu actualii chiriasi.
Multumit de realitatea abil ticluita, sufletelul incerca sa se ghemuiasca intre doua scaune ( tramvaiul 47 are incalzire in scaune, ca mertanele) si sa traga un pui de somn, sperand ca nefericita cunostinta va cobori de pilda din mersul tramvaiului, intre depozite si maidane. Nu era chiar un deziderat aberant, avand in vedere ca unii oameni se duc in locuri si mai si, dar uite ca totusi acolo, intre statii, nu coboara parca niciodata nimeni.
Desi micul suflet stia ca nu prea are noroc, si totusi se baza pe noroc in orice situatie, fara sa i se para paradoxal, avand fata de orice o mentalitate de jucator. “Trebuie sa iasa bine de data asta” si “uite, de data asta a iesit bine” erau armele sufletelului, si le mai folosea si drept cizme, ca sa mai atenueze din efectul poalei zdrentuite.
Norocul nu se afla, bineinteles, in tramvaiul 47, deoarece pe acesta scrie Ghencea, si norocul a auzit candva ca Ghencea nu exista. Sufletelul incasa deci si pentru altii cand afla ca nu va scapa de cunostinta, ba mai mult, aceasta era dispusa sa-si petreaca niste timp la bordel, inspectand nitel pana poarta sufletelul discutiile, ce parere are?
Micul suflet nu-si mai spusese parerea de vreo mie-doua de ani. Vanataile pe care le purta erau, deci, mai vechi, ca sa vedeti cat timp trebuie sa treaca. Se gandea bine, ca daca nu-si face altele, in inca o mie-doua trec si astea. Asa ca se feri hotarat sa-si spuna parerea, in schimb ingaima ca si-a uitat ceva in tramvai si sari la loc in acesta chiar inainte sa se inchida usa.
Pornind spre bordel, cunostinta il caina pe sufletel, ca fusese pe vremuri de treaba, asa isi amintea cunostinta, si pana la urma, la un chef, ceva, nimeni nu era asa caterincos ca sufletelul. Pana sa apuce sa-i dea lacrimile, ajunse la bordel si uita de petrecerile cu sufletel, in timp ce acesta reusea in sfarsit sa rupa cinci minute de somn, indesat in spatele unui validator, unde spera sa nu-l mai vada nimeni.
Cand se trezi, tramvaiul urca, bineinteles, din nou dealul Filaretului, cand nu-i mai ramanea decat sa sara, acolo, intre statii unde nu e nimeni, nimeni, doar maidan si catei si radacinile padurii care-ti urla muzica asta, padurea disparuta de aici, de dedesubt.
——————–
Azi trebuie sa ma impac cu un niciodata asteptat.
